Pentru a fi mai bine înţeles, este indicat ca mesajul de faţă să fie citit ca o continuare a unui alt mesaj intitulat „Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament” şi care se află deja publicat pe situl www.bisericaspiritualaunica.com Departe de mine intenţia de a susţine că textele N.T., nu conţin inspiraţia lui Dumnezeu. Ceea ce afirm eu este faptul că aceste texte nu au fost dictate de Dumnezeu, cu scopul determinat ca acestea să reprezinte împreună o singură carte, care singură să exprime voia Sa. Dumnezeu se face cunoscut în multe feluri, în primul rând, se face direct cunoscut, prin experienţă spirituală, celor care îl caută, în mod sincer şi care sunt cunoscuţi de El, dar şi prin natura şi universul de care aparţinem. Dumnezeu se face cunoscut şi prin textele N.T. doar pentru că acestea au fost scrise de oameni care l-au cunoscut pe El şi fiind în legătură cu El, au fost inspiraţi de El. Biblia canonizată conţine o colecţie de texte care ulterior scrierii lor, adică în secolul al IV lea e.n. au fost selectate şi canonizate. Procesul de selecţie a început mai devreme, adică la sfârşitul secolului al II lea e.n. Prin urmare, aceste texte nu au fost scrise de la început cu intenţia de a fi cuprinse într-o singură carte şi din acest motiv ele nu sunt făcute să se potrivească perfect între ele, deci numeroasele nepotriviri sunt explicabile şi prin aceea că ele nu reflectă o singură doctrină sau învăţătură religioasă. În realitate textele N.T. exprimă o varietate de învăţături, care toate circulau, în mod liber, în vremea apostolilor.
Categoric că textele N.T. nu au fost dictate de Dumnezeu, celor care le-au scris sub titulatura „Cuvântul lui Dumnezeu” şi conţinutul evangheliilor a circulat oral, cu mult timp înainte de a fi scris, adică cu aproximativ 40-50 de ani. Am arătat câteva argumente, în legătură cu cele de mai sus, în prima parte a acestui articol. Aceste argumente sunt foarte clare şi dacă cineva are contra-argumente serioase şi documentate, aş fi interesat să le cunosc. N.T. precizează singur felul în care au fost scrise textele sale şi cazul lui Luca, care explică la începutul evangheliei sale, modul cum a scris textul respectiv, este revelator. Luca nu ne spune că a primit prin dictare textul, ci că s-a documentat şi apoi a scris evanghelia sa. Dacă textul evangheliei sale, sau al Faptelor Apostolilor, l-ar fi primit prin dictare, de la Dumnezeu, evident că numai avea nevoie să se documenteze, căci dacă ar fi făcut-o ar fi arătat că nu are încredere în Acela care i-a transmis mesajul.
Autorii care au scris textele N.T. au fost persoane pline de Duhul Sfânt şi de mare încredere, dacă ne gândim la Petru, la Iacov, la Ioan sau la apostolul Pavel. Trebuie făcută menţiunea, în legătură cu Pavel, că anumite opinii ale sale îi aparţineau lui personal şi că deci acestea nu reflectau o cerinţă, sau dorinţă transmisă lui, de către Dumnezeu, în aceea problemă. (1 Corinteni 7; 25) Deci N.T. conţine şi opiniile personale ale scriitorilor săi şi nu doar inspiraţia directă a lui Dumnezeu. Bineînţeles că epistolele lui Petru, Iacov, Ioan sau Pavel, au fost scrise de oameni aflaţi sub inspiraţia lui Dumnezeu, dar nu în sensul că Dumnezeu a dictat acele texte, în mod special, cuvânt cu cuvânt, pentru ca ele să fie puse într-o carte, care să fie numită Noul Testament. Apostolii, erau oameni care îl cunoşteau personal pe Isus (Iisus), prin experienţă directă şi în cazul lui Pavel, prin experienţă spirituală şi în epistolele lor şi-au împărtăşit această experienţă, cu ceilalţi credincioşi.
Ceea ce afirm eu este faptul că toţi Creştinii, născuţi din nou au o experienţă spirituală personală cu Dumnezeu. Creştinii ne regeneraţi spiritual nu pot folosi, în mod mecanic, experienţa personală a lui Petru, Iacov, Ioan sau Pavel, transmisă prin textele N.T., şi dacă ei personal nu ajung la sursa inspiraţiei, experienţa celor menţionaţi nu le foloseşte la nimic. Acelaşi Duh Sfânt, care i-a condus pe apostoli, trebuie să ne conducă şi pe noi şi noi nu suntem tributari literei sau dacă vreţi formei literare, prin care s-a transmis experienţa apostolilor menţionaţi, pentru că litera omoară, pe când Duhul dă viaţă. Ştiu că funcţionarii religioşi susţin altceva, deoarece ei au pus un monopol asupra interpretării Bibliei şi nu doresc să îl cedeze. Cu alte cuvinte, inspiraţia textelor N.T. nu înseamnă că acestea au fost transmise, într-un mod special, la care noi ceilalţi, nu avem acces, dimpotrivă acelaşi Duh Sfânt se află şi în noi, acelaşi care lucra şi prin ei. Mai mult, Isus (Iisus) a spus că mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi şi El trebuie crezut.
Deosebirea care se face între inspiraţia generală, a textelor N.T. şi inspiraţia particulară, a fiecărui Creştin în parte, nu este decât o manevră a instituţiilor bisericeşti, pentru a păstra numai pentru ele autoritatea interpretării Bibliei. N.T conţine inspiraţia lui Dumnezeu, pentru că scriitori lui au fost oameni care au trăit sub inspiraţia lui Dumnezeu şi de aceea textele sale sunt folositoare şi astăzi. Pe de altă parte, trebuie să ştim că epistolele scrise de Petru, Iacov, Ioan sau Pavel au încercat să răspundă unor probleme apărute în comunităţile creştine la care aceste epistole s-au adresat. De exemplu, exista probabil obiceiul ca oamenii cu bani să fie primiţi cu deferenţă, ceea ce nu era corect întrucât Creştinismului se adresa, cu prioritate, laturii spirituale a fiinţei umane şi nu condiţiei sale financiare. Poate unele femei încercau să domine, activitatea în comunităţile creştine şi Pavel a încercat să le împiedice. Acelaşi rău însă s-a întâmplat atunci când unii bărbaţi au încercat să domine activitatea aceloraşi comunităţi. Atitudinea fiind aceeaşi, diferenţa de gen nu a prezentat nici o importanţă. Pavel a oferit sfaturi practice comunităţilor cărora le-a scris, dar acestea au fost transformat în dogme şi doctrine religioase.
Epistolele din N.T. conţin în ele adevăruri cu valoare universală, dar şi aspecte concrete, aplicabile mai ales comunităţilor cărora se adresau. În zilele noastre există alte provocări, cu care se confruntă Creştinii şi inspiraţia de astăzi, adică aceea care se dă de către Dumnezeu, Creştinilor născuţi din nou, trebuie să răspundă acestor noi probleme. Una dintre aceste mari probleme este întărirea nejustificată a instituţiilor bisericeşti şi ‚colectivizarea’ vieţii spirituale în dauna progresului spiritual al indivizilor. Inspiraţia lui Dumnezeu şi Biblia nu sunt ‚proprietatea’ Bisericilor instituţionale, care ne învaţă pe noi din ele şi noi nu suntem doar receptori pasivi, care nu putem analiza modul în care intenţia lui Dumnezeu pentru noi este cuprinsă în textele Bibliei. Înlocuirea individului, a persoanei credincioase, cu ‚grupa,’ cu mulţimile, cu Biserica instituţională este extrem de dăunătoare deoarece Isus (Iisus) s-a adresat celor Aleşi şi nu maselor largi, cărora spunea El, nu le este dat să înţeleagă adevărurile evangheliei. (Matei 13; 11) Nu le este dat nu pentru că nu vrea Dumnezeu ca ei să înţeleagă, ci pentru că nu vor ei, pentru că resping, în inima lor, în adâncul conştiinţelor lor învăţătura lui Isus (Iisus). Aceştia au transformat Creştinismul într-un spectacol de masă, o formă populară de religie, în care accentul se pune pe ‚adunarea de Creştini’ şi nu pe indivizii credincioşi.
Mai mult decât atât, în procesul constituirii sale instituţia bisericească a intervenit în procesul de selectare şi chiar de alterare şi modificare a unor texte din N.T. Manuscrisele originale nu se mai păstrează, deci nu mai ştim ce scria exact, adică fiecare cuvânt, în original, în N.T. S-au făcut numeroase copii, deoarece copierea manuală era singura metodă de multiplicare a unor texte scrise, în acele vremuri. Copiştii au făcut greşeli involuntare, mulţi dintre ei erau probabili angajaţi care îşi făceau doar datoria şi câteodată mai adormeau în timpul serviciului. Există însă şi alterări voluntare, prin care instituţia bisericească şi-a întărit statutul, folosindu-se de prevederi trecute în N.T., despre care a lansat ideea că ele nu pot fi puse în discuţie. Astăzi versiunile tipărite ale N.T. sunt privite cu o evlavie care se cuvine numai Persoanei lui Dumnezeu şi această evlavie exagerată şi nejustificată, bazată desigur, în primul rând, pe lipsa de informare, face ca mulţi Creştini să nu îşi pună întrebări, în legătură cu modul în care au fost transmise, până în zilele noastre textele N.T. Există o istorie a textelor N.T., care ar trebui cunoscută de orice persoană credincioasă, pentru ca aceasta să poată face deosebirea între „litera care omoară şi Duhul care dă viaţă.”
Pe de altă parte, foarte mulţi cercetători ai N.T. adâncesc studiile lor în domeniul textelor sale şi rezultatele acestor studii ar trebui cunoscute şi de credincioşii români, chiar dacă acest lucru nu prea este pe placul bisericilor instituţionale. Cunoaşterea acestor informaţii oferă mai multă libertate celor credincioşi, în raport cu instituţiile bisericeşti şi le dă posibilitatea unei înţelegeri mai complete a bazelor scrise ale credinţei lor. Adevărul Creştinismului, ca şi religie organizată, este în istoria lui şi adevărul lui Isus (Iisus) este în Persoana Lui. N.T. face parte din istoria Creştinismului şi modul cum a fost constituit nu a scăpat nesfârşitelor confruntări interne, din interiorul acestei religii. Creştinismul ca şi religie organizată se află într-o mare criză şi este pe cale de a se transforma din nou în opusul a ceea ce Dumnezeu doreşte pentru oameni, adică într-o fiară, care stă gata să îi înghită pe sfinţi. A mai fost şi în trecut aşa ceva. Creştinii sinceri însă, dacă se ancorează de Persoana lui Cristos pot să progreseze şi să se înalţe spiritual, ajungând la înălţimea plinătăţii staturii sale. Toată munca mea se concentrează în a face această diferenţă cât mai clară şi în a separa, pentru ochii spirituali, latura internă, spirituală a Creştinismului de anomaliile religiei instituţionale.
Baza credinţei noastre creştine sunt, în primul rând, cuvintele ieşite din gura lui Isus (Iisus) şi doar în al doilea rând celelalte texte biblice. Nu pot fi puse toate pe acelaşi plan. Dacă facem acest lucru riscăm să inversăm situaţia în sensul că ne putem lăsa seduşi de frumuseţea unor texte biblice, aparţinând apostolilor, scăpând însă din vedere cuvintele lui Isus (Iisus). Cele dintâi sunt însă secundare ca valoare şi trebuie să ne punem întrebarea dacă ele sunt sau nu întotdeauna în deplin acord cu ceea ce a intenţionat Isus (Iisus) să spună. Mare atenţie însă, unele cuvinte spuse de Isus (Iisus) nu se regăsesc nicăieri în textele canonizate, iar alte cuvinte sunt puse în gura Lui, de mecanismul religios, care a încercat să îşi promoveze propria sa politică. A se vedea articolul despre rolul femeilor în Creştinism şi problema autorităţii şi pe youtube „Locul şi rolul femeilor în Creştinism.”
Concluzia este că nu toate textele N.T. au aceeaşi valoare şi din acest motiv cuvântul ‚insuflat,’ folosit în epistola către Timotei ne poate duce în eroare. De aceea, am încercat să explic că trebuie să înţelegem bine ce înseamnă ‚insuflat’ şi inspirat, în contextul N.T. şi că putem fi induşi uşor în eroare asupra înţelesului profund spiritual cuprins în textele sale. Putem să fim îndepărtaţi de învăţătura spirituală a lui Isus (Iisus) prin tot felul de dogme şi doctrine, prin care, diverse instituţii bisericeşti, mai degrabă ne separă de Cristos, decât ne apropie. Avem şansa să ne privim în oglinda Bibliei, dar mai întâi, pentru a ne vedea bine, trebuie „să o ştergem de praf” şi mai ales să îl punem pe Cristos deasupra tuturor lucrurilor, deci şi deasupra tuturor învăţăturilor, despre care nu suntem siguri că sunt ieşite direct din gura Lui.